Revoluția română. Militari, misiuni și diversiuni – Sorin Bocancea (coord.)

O continuare a lucrării ce conține dialogul dintre Sorin Bocancea și generalul Mircea Mureșan este volumul Revoluția română. Militari, misiuni și diversiuni, ce reunește interviuri pe care Sorin Bocancea le-a luat unor ofițeri din aceeași microgarnizoană (ce au fost subordonați  ai generalului Mureșan) precum și unora din alte unități militare, ce au participat la evenimentele din 1989.

Metoda de lucru a coordonatorului este aceeași ca și în cazul interviului cu generalul Mureșan, șase dintre cele nouă interviuri fiind povești ale vieții construite în dialogul dintre martori activi. În demersul său, Sorin Bocancea a aplicat interlocutorilor săi un pachet de întrebări ce au vizat aspecte precum: „condițiile în care au ajuns în unitățile respective și funcțiile îndeplinite în 1989;… evenimente pe care le-au perceput ca anunțând o schimbare; sursele de informare cotidiană, inclusiv radio Europa Liberă; existența în orele de pregătire tactică și strategică a temei privind intervenția în cazul unei posibile răsturnări de regim; relația cu ofițerul de contrainformații din unitate; condițiile în care au intrat în regimul de luptă după emiterea indicativului «Radu cel Frumos»…; misiunile la care au participat în zilele Revoluției…; evaluarea acțiunilor Armatei în acele zile; condițiile ieșirii din alarmă”.

Un element important al lucrării este intervievarea unui fost subofițer dintr-o unitate de transmisiuni a fostei Securități. Astfel, în afară de imaginea pe care putem să ne-o facem cu privire la acțiunile Armatei la Revoluție, avem posibilitatea să urmărim și modul în care s-au desfășurat evenimentele în cadrul unei unități aparținând instituției considerată atunci ostilă Revoluției.

Ce și în cazul interviului cu generalul Mureșan, și acest volum conține mărturii șocante, însă niciunul dintre intervievați nu țin să le prezinte astfel, niciunul nu mizează pe vreun efect de imagine. Acest aspect este semnalat chiar de către intervievator: „Ceea ce am remarcat la fiecare dintre interlocutorii mei a fost, în afară de efortul de a reda cât mai fidel desfășurarea faptelor, onestitatea în evaluarea lor. Nu am remarcat tendințe de cosmetizarea a trecutului, de prezentare cu tendință a faptelor, ci un spirit critic și autocritic în evaluarea prestației lor și a camarazilor lor în timpul evenimentelor din 1989. Interlocutorii mei nu s-au prezentat ca niște eroi, ci ca militari aflați într-o situație specială în condițiile tehnice de atunci, cu fricile lor, cu frământările, cunoașterile și necunoașterile lor de atunci. În mărturiile lor, veți putea găsi deopotrivă momente de derută a subunităților militare din care au făcut parte, momente de luciditate ale unor militari, momente de entuziasm și de dezamăgire, apariția unor teroriști (veți vedea în unele cazuri și cine erau), a unor persoane ce i-au provocat pe militari să deschidă focul sau momente de exces de zel din partea unora, totul pe fondul unei lipse a comunicării”.