Despre muzica sovietică după al doilea Război Mondial, cu scriitorul Vasile Ernu

Al 20-lea eveniment din cadrul proiectului „După 25 de ani. Comunismul în Europa de Est”, inițiat de Facultatea de Științe Politice și Administrative din cadrul Universității „Petre Andrei” din Iași (UPA), l-a adus în fața tinerilor din Aula Magna pe scriitorul Vasile Ernu. Timp de două ore acesta le-a povestit începuturile muzicii alternative din spațiul sovietic, în cadrul conferinței naționale intitulate „Underground-ul sovietic. Muzica alternativă în perioada 1945-1991”.

„Există o serie de conferințe  care se țin în cadrul acestui proiect coordonat de Prof.univ.dr. Sorin Bocancea și am decis să leg o poveste pe care am ținut-o la Berlin. Pe mine mă interesează grupurile marginale și am luat ca exemplu muzica din spațiul sovietic care are lucruri comune și cu cel românesc. Am analizat perioada 1945-1991 pentru că ceea ce s-a întâmplat în anii ’20-’30 nu îmi este foarte clar, iar ceea ce s-a întâmplat după ’45 este mult mai concret și mai important”, a precizat Vasile Ernu.

Despre comunism, scriitorul susține că acest regim nu a fost unul unitar, anii ’50 nu sunt identici cu ’60, lucru similar în spațiul sovietic și românesc. Mai mult, acesta afirmă că regimul comunist a fost trăit diferit și de către diversele categorii sociale, „țăranii au trăit într-un fel, intelectualii într-un alt fel”. „Comunismul este una din formele moderne foarte bine arhivate, sistemul de arhivare a fost foarte bine făcut și asta se datorează sistemului de represiune. Erai ascultat, iar sursele erau foarte ușor de identificat”, a completat scriitorul.

Despre sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial Vasile Ernu consideră că acest moment reprezintă primul moment de democratizare pentru spațiul sovietic, pentru că „niște ostași fac la picior Moscova-Berlin și se întorc cu conștiința celor care au învins și aduc cu ei și niște capturi de război”.

În ceea ce privește muzica sovietică, scriitorul declară că stalinismul este legat de baroc și de muzica clasică, dar în anii ’45 apar „băieții cu gramofoane care pun muzică americană, germană și lucrurile se schimbă”.

„În perioada imediat următoare apare primul grup din spațiul sovietic – Stileaga, asemănător unui fel de maloganbism în anii ’50 din România, grup care apare în Stalingrad și Moscova și care sunt formate din oameni care vor să trăiască bine, liberi și sunt oameni ai bucuriei. Nu au discurs politic, dar haina lor devine un instrument politic, uniforma lor. Apariția lor are o influență foarte mare, pentru că sistemul începe să construiască un mecanism de propagandă pentru a le face o imagine negativă, dar efectul este total opus”.

În următoarea perioadă apare „generația sputnică”, caracteristică pentru sfârșitul anilor ’50 și începutul anilor ’60 și despre care Vasile Ernu spune că „societatea comunistă și cea occidentală devine sincronizată pentru prima dată, e o antibirocrație și conține mare avânt tehnologic”. Ulterior se dezvoltă stilul „blatniak-șanson” sau muzica pușcăriașilor. „Rușii au trei case. Prima este cea în care locuiesc, a doua este trenul, pentru că distanțele sunt foarte mari în Rusia și călătorești câteva zile, te îmbraci și te schimbi în tren, îți faci vecini, iar a treia casă o reprezenta pușcăria. Nu există familie care să nu aibă un membru care să nu fi făcut pușcărie. Muzica cântată de aceștia este una care se cântă la chitară, oamenii cântă, nu neapărat politica, ci povești. Acest fenomen începe să aibă căutare în spațiile semipiublice, unde sistemul nu avea control total. Tradiția pușcăriașilor este foarte importantă perntru că devine un mod de viață total opus sistemului rigid al partidului”, a conchis Vasile Ernu.

Prof.univ.dr. Sorin Bocancea, coordonatorul proiectului „După 25 de ani. Comunismul din Europa de Est”, a declarat că „prezența scriitorului Vasile Ernu nu putea lispi din prelegerilor întregului proiect, mai ales că poate povesti actualei generații mult mai ușor evenimentele petrecute în perioada regimului comunist”.