Conferința Națională – Totalitarismul de la origini la consecințe

Într-o perioadă în care regimurile politice sunt evaluate din ce în ce mai mult în termeni de eficienţă economică, iar „a avea” îl pune în umbră subtil pe „a fi” şi „extremele” subminează încet şi sigur locul privilegiat al „mediilor” în definirea normalităţii, Conferinţa Naţională Totalitarismul de la origini la consecinţe a fost un prilej excelent pentru a experimenta în imaginar „cum a fost” şi „cum ar fi dacă…”. Iar experimentul din 3-4 mai 2011 a fost unul reuşit şi datorită organizatorilor: Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi şi Deutsches Kulturzentrum Iaşi, în parteneriat cu Revista Sfera Politicii, Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România şi Revista Observator Cultural. Au fost oferite imaginaţiei toate cele trebuincioase: mărturii, idei, imagini.

S-a elaborat și un Regulament al conferinţei în 14 articole (v. Anexa), căruia au fost nevoiţi să i se supună, fără drept de apel, toţi participanţii, pentru că, aşa cum preciza coordonatorul evenimentului, Conf.univ.dr. Sorin Bocancea, „regulamentul nu lipseşte din niciun regim totalitar, indiferent că e de stânga sau de dreapta”.

„E suficient să ne amintim că Petre Andrei a fost victima totalitarismului de dreapta, iar fiul său, Petru P. Andrei, fondatorul acestei Universităţi, a fost o victimă a totalitarismului de stânga, pentru a oferi cea mai pertinentă justificare în alegerea subiectului pe marginea căruia vom dezbate în aceste două zile”, spunea, în mesajul său de deschidere, Rectorul UPA, Prof.univ.dr. Doru Tompea.

 

 

„Încrederea în om”, redată în imagini

Locaţia Conferinţei nu a fost deloc întâmplătoare. Ce loc mai sigur şi mai reconfortant se poate găsi pentru a gusta puţin din pilula amară a istoriei decât cel dedicat memoriei unui savant care a preferat moartea unei vieţi închinate extremismului?

 

 

 

 

 

 

La rândul său, Dr. Alexander Rubel, Directorul Deutsches Kulturzentrum Iaşi, a dat citire motto-ului Conferinţei: „Dictatura, sub orice formă s-ar prezenta ea, «dictatura de ordine» sau «proletară», devine abuzivă şi periculoasă pentru stat, de aceea trebuie evitată cu îndârjire”, ideea aparţinându-i lui Petre Andrei. „Citatul acesta – a continuat Dr. Rubel – îmi aduce aminte de primul seminar despre Hannah Arendt la care am asistat. De atunci, Hannah Arendt a rămas alături de mine”.

Astfel, cu imaginea filosofului invocat în minte, a început periplul printre dictaturile istoriei, cu mecanismele, teoriile, victimele şi miturile lor.

Prima oprire: vernisajul Expoziţiei Hannah Arendt – Încrederea în om, concepută de Literaturhaus Berlin. „Această expoziţie include atât aspecte de biografie, cât şi o prezentare a celor mai importante lucrări ale filosofului Hannah Arendt. Ea a fost prezentată şi la Bucureşti şi la Cluj, dar aici, la Iaşi, fiind vorba de un eveniment cu o asemenea anvergură, e un punct maxim al acestei călătorii în România”, a spus curatorul expoziţiei, dr. Lutz Dittrich.

 

Au urmat lucrările Conferinţei

„Teoria totalitarismului revendică o teorie prealabilă a sferei publice, ale cărei principii sunt deja intuite de Arendt în Originile totalitarismului, fiind dezvoltate în Condiţia umană. Totodată, teoria constituirii sferei publice trebuie înţeleasă în contextul discuţiilor despre locul subiectului (al eului) în acest proces de constituire… Pluralitatea este condiţia necesară a politicului, pentru că doar ea ne plasează în acea situare care lasă deschise posibilităţile de acţiune şi vorbire”. (Lect.univ.dr. George Bondor)

„Arendt încearcă o viziune totală asupra totalitarismului. Or, procedând astfel, este nevoită să privilegieze determinările mari, resorturile instituţionale, curentele de idei, marile mişcări ale sensibilităţii. Ceea ce nu presupune îmbrăţişarea explicaţiei, atât de răspândită la mulţi dintre congenerii ei din rândurile intelectualităţii critice germane, conform căreia nazismul ar fi fost rezultatul direct al şi faza ultimă a evoluţiei capitalismului”. (Prof.univ.dr. Caius Dobrescu)

„Marea contribuţie a Hannei Arendt constă tocmai în încercarea de a reactualiza un mod de a gândi şi de a acţiona politic specific unei tradiţii filozofice şi istorice neafectate de bolile modernităţii…Arendt vede ca soluţie pentru o lume devastată de fenomenul totalitar o restaurare a politicii adevărate, ca rezultat al unei vieţi publice fundamentate pe solidaritate, adevăr şi libertate”. (Dr. Florin Mitrea)

„Comunismul nu a fost o structură socialeconomică independentă, ci o fază degenerată a capitalismului care s-a instalat într-o societate înapoiată, predominant rurală. Deşi în România regimul s-a prăbuşit, Ceauşescu a fost împuşcat, am rămas cu aceeaşi viziune naivă că toate ni se trag de la Ceauşescu”. (Prof.univ.dr. Stelian Tănase)

„Dacă Michel Foucault a pus într-o lumină nouă discursul istoricismului politic al nobilimii franceze din secolul XVIII, valorizându-l pe linia unui exerciţiu hermeneutic menit unei experienţe a de-subiectivării, Hannah Arendt, mai aproape de viziunea clasică asupra istoriei, dezvăluie în acest discurs al nobilimii tentaţia unei gândiri totalitare, pusă la lucru într-o conjunctură politică favorabilă”.(Lect.univ.dr. Cristiana Arghire)

„Noi, oamenii failibili… am putea înţelege, într-o mai mare cunoştinţă de cauză, gesturile «minţii captive» şi, implicit, exersând starea de fiinţare comprehensivă, am putea deveni mai umani, mai civilizaţi şi eficienţi prin educarea conştiinţei filosofico-religioase. Consecinţa practică a acestor ipoteze se doreşte încurajatoare:… gândurile, trăirile, gesturile omeneşti pot fi interpretate dintr-o perspectivă comprehensivă şi operaţională ce facilitează calea unei terapii spirituale cu impact social”. (Prof.univ.dr. Anton Carpinschi)

„Până la urmă, aprecierea lui Niels Bohr, după care «cel mai practic lucru este o bună teorie», se poate dovedi valabilă şi în acest caz. Astfel, o nouă perspectivă asupra relaţiei dintre politică şi morală/etică, bazată pe noi argumente, dar şi pe noi fundamente, s-ar putea dovedi, pe termen lung, soluţia salvatoare pentru depăşirea crizei politicii sau, cel puţin, pentru aducerea ei în limite rezonabile și pentru prevenirea revenirii, sub orice formă, a totalitarismului”. ( Prof.univ.dr. Vasile Boari)

„Ideologiei naziste și filosofiei lui Nietzsche le-ar fi comun disprețul democrației, însă dacă regimul nazist va pune în practică o dictatură care elimină parlamentarismul și pluralismul democratic în numele lipsei de eficiență și de responsabilitate a guvernării, marea politică avea nevoie de democrație ca de un proces prin care umanitatea va putea fi gândită în viitor ca întreg căruia îi vor fi necesare scopuri comune”. (Lect.univ.dr. Constantin Ilaș)

„Ordinea de drept a ajuns să reprezinte, în regimurile totalitare ale secolului XX, un rezervor de angoase și de necunoscute, gestionat de partidul-stat, în numele legii Naturale sau al legii Istoriei, pentru împlinirea unor finalități străine de umanitate. Practicile totalitare de administrare a justiției, împreună cu teoriile/ideologiile eschatologice pe care se bazează, fac din fascism și din comunism regimuri ale fricii și terorii generalizate, ale incertitudinii și relativității valorilor, ale dezumanizării, în ultimă instanță”. (Prof.univ.dr. Cristian Bocancea)

„Toate calitățile cu care l-au înzestrat pe Omul Nou «părinții» săi ideologici s-au dovedit a fi simple ficțiuni, iar din efigia sa triumfătoare a rămas doar o caricatură, un experiment nereușit al unei nerecomandabile inginerii sociale. Mai mult, pseudo-omul nou creat de regimul totalitar a cărat cu el în societatea postcomunistă un bagaj periculos de reflexe mentalitare și comportamente”. (Lect.univ.dr. Georgeta Condur, Universitatea „Petre Andrei” din Iași)

„În pofida politicii de respingere și de încercare de subjugare a creștinismului, acesta a supraviețuit însă atât autoritarismului de natură fascistă, cât și totalitarismului de factură nazistă. Practic, caracterul universal al creștinismului s-a impus în fața unor religii politice particulare, propovăduitoare nu ale iubirii de semeni, ci ale urii adresate alterității pe criterii de rasă, așa cum a fost cazul totalitarismului nazist”. (Lect.univ.dr. Sabin Drăgulin)

„… Asemeni oricărei religii şi oricărui sistem intelectual, Creştinismul este expus unor multiple interpretări, unele mai apropiate, altele mai îndepărtate de sensul său genuin şi de valorile sale de referinţă. Responsabilitatea pentru acest tip de teologie politică cu valenţe totalitariste revine exclusiv interpretărilor reconstrucţioniste şi nu trebuie nicio clipă să confundăm Creştinismul cu Reconstrucţionismul creştin”. (Dr. Natalia Vlas)

„Fenomene disfuncţionale prezente masiv în România de azi ne arată că suntem încă puternic marcaţi de consecinţele comunismului și trebuie să spunem că vom continua să fim marcaţi atât timp cât vom continua să locuim în blocuri….Dincolo de orice considerație teoretică, de analize și interogații, rămâne faptul cotidian și banal al existenței în societate. Îi privim pe cei din jur de cele mai multe ori fără să dorim să îi vedem și simțim privirile lor cum ne străbat la fel cum străbat geamurile. Este o stranie asumare a vieții prin suspendarea celorlalți ca grup”. (Conf.univ.dr. Tudor Pitulac)

„Cele zece slăbiciuni ale ierarhilor, pe care le-am extras din însemnările lui Velicu au fost tot atâtea instrumente pe care ierarhii înșiși le-au pus în mâna comuniștilor…Doar faptul că astfel de lucruri se vehiculau în mediul ierarhilor ortodocși, în condițiile ofensivei comuniste din acei ani, dovedește faptul că aceștia nu au fost la înălțimea misiunii pe care ar fi trebuit să o aibă. Sau că, uitând porunca lui Hristos, au dat Cezarului ce era al lui Dumnezeu”. (Conf.univ.dr. Sorin Bocancea)

„Reunite, metoda interviului nestructurat, metoda biografică şi a analizei documentelor conduc adesea la studii de caz. Iar acestea ajută, la rându-le, la definirea şi descrierea unor pattern-uri specifice – prin biografii paralele – precum «revoluţionarul de profesie» şi liderul comunist”. (Prof.univ.dr. Lavinia Betea)

„Nerostirea numelui lui Ceauşescu n-a însemnat opoziţie, România mulţumindu-se, în ultimul deceniu ceauşist, să ovaţioneze sau să tacă. Problema unei solidarităţi politico-civice a fost respinsă, ca o utopie… Insulele de rezistenţă n-au putut forma un continent de nesupunere. Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu are meritul de a arăta că invincibilitatea lui Ceauşescu are adânci rădăcini în pasivitatea din acei ani”. (Ovidiu Șimonca)

„Nu trebuie să lăsăm tăcerea să cadă peste cele întâmplate. Tăcerea aceasta poate apărea chiar și atunci când vorbim despre suferințele trecute. Aşa cum observa Elaine Scarry, «durerea fizică nu are voce», ea ajunge foarte greu la un celălalt care nu a trecut prin situaţii similare, în așa fel încât să îi schimbe percepția despre un regim politic. Oricum, există un indicator al începutului unui regim totalitar: absența libertății de exprimare”. (Lect. univ.dr. Mark Bucuci)

„Este evident faptul că ultimul gest al lui Petre Andrei nu a fost unul generat de frică sau de lașitate, ci de o anumită convingere… În fața perspectivei unor gesturi brutale, rațiunea sa a decis: nu le-a dat satisfacție. A fost ultimul protest al său față de fascism, pe care în mod personal l-a învins, furându-i satisfacția de a mai elimina un adversar. Pentru exaltații cu diagonală, un astfel de gest a fost umilitor, fiindcă au pierdut un trofeu”. (Prof.univ.dr. Doru Tompea)

„Tema condiţiei umane… este indisolubil legată, în literatura modernă, de tema politicului. Orwell, Soljeniţîn, Kundera, Koestler sau Ion D. Sîrbu sunt scriitori importanţi fiindcă, percepând teroarea impusă de sistemele totalitare, nu au ignorant angoasa şi anxietatea ca «fenomene corelate evoluţiei subiectivităţii umane în acest secol»… Ion D. Sîrbu urmăreşte simptomele maladiei totalitare, căutând resorturile intime care au condus la proliferarea răului şi a prostiei”. (Conf.univ.dr. Antonio Patraș)

„Tocmai această birocratizare a răului a făcut posibilă… readucerea în prim-plan a problemei responsabilității. Nu este vorba, însă, numai de o responsabilitate exclusivă a conducătorilor care le-au impus, și nici despre o responsabilitate disipată, ci despre una care include atât aparatul birocratic ce a asigurat eficiența răului produs, cât și elitele (economice, sociale și intelectuale) care fie au tăcut, fie s-au predat pe altarul puterii totalitare”. (Conf.univ.dr. Daniel Șandru )

„Îmi permit…să vă istorisesc … o poveste. Cea a «poporului pierdut», a morţilor fără cruce ucişi de către Securitate. Această istorie… nu e nici povestea mea sau cu totul povestea lor, a unei morţi în noapte. E povestea «poporului pierdut», a celor ucişi şi îngropaţi pe ascuns, în morminte fără cruce. Trebuie ca ei să ne fie redaţi, pentru că ei sunt coloana noastră vertebrală”. (Marius Oprea)

„Una dintre cele mai cumplite lecţii oferite nouă de istoria secolului al XX-lea…este că nu e nevoie de monştri pentru a înfăptui răul, ci de oameni obişnuiţi, funcţionari perfecţi, obişnuiţi să ducă la îndeplinire banale sarcini de serviciu, fără să se întrebe asupra consecinţelor imediate sau pe termen lung ale atitudinii lor. Urmele pe care decenii întregi de regim dictatorial – nazist şi comunist – le-au lăsat în mentalitatea oamenilor nu se pot şterge uşor, iar reconstrucţia normalităţii pare să fie cel mai dificil demers, cu atât mai mult cu cât recursul la memorie este, la rândul său, unul parţial şi, adeseori, instrumentalizat politic”. (Conf.univ.dr. Carmen Mușat)

„Parcurgerea oricăror scrieri despre totalitarism (implicit a celor reunite în acest volum) este un act ce necesită decizia de a renunța temporar la confortul psihic al zilelor în care nu se întâmplă nimic important. Astfel de lecturi nu fac parte din categoria activităților reconfortante… În urma unei astfel de lecturi nu rămânem nici mai savanți, nici eliberați de vreo angoasă. Ieșim, însă, îmbogățiți cu avertismentul asupra pericolului pe care îl poate reprezenta pentru sine însăși, în orice moment și în orice loc, ființa umană – atât în ipostaza de stăpân, cât și în cea de sclav”. (Sorin Bocancea & Daniel Șandru)