România europeană-povestea cetățeniei

Lect.univ.dr. Constantin Ilas, Conf.univ.dr. Sorin Bocancea, Lect.univ.dr. Mark Bucuci

Lect.univ.dr. Constantin Ilas, Conf.univ.dr. Sorin Bocancea, Lect.univ.dr. Mark Bucuci

Institutul de Studiere a Ideologiilor a fost partener în realizarea unui seminar desfășurat pe data de 18 noiembrie, începând cu ora 13.00, la Liceul Teoretic „Miron Costinˮ din Iași. Seminarul s-a intitulat „România europeană-povestea cetățenieiˮ și a fost organizat în cadrul celei de-a XIV-a ediții a „Festivalului Naţional al Şanselor Tale”, derulată sub egida Anului european al cetățenilor, care coincide cu împlinirea a 20 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatul de la Maastricht, prin care a fost introdusă cetățenia europeană.

Seminarul „România europeană-povestea cetățenieiˮ a fost realizat în parteneriat cu Universitatea „Petre Andreiˮ din Iași. Din partea Universității „Petre Andreiˮ au participat lect. univ dr. Constantin Ilaș (Facultatea de Științe Politice și Administrative) și lect. univ. dr. Mark Bucuci (Facultatea de Drept). Din partea ISI a participat conf. univ. dr. Sorin Bocancea, președintele ISI, care a fost și moderatorul dezbaterii. La seminar au participat 55 de elevi din clasele terminale și cadre didactice ale Liceului Teoretic „Miron Costin”. Organizatoarea din partea Liceului Teoretic „Miron Costin” a fost prof. Anca Bucuci.

Elevi din clasele terminale și cadre didactice ale Liceului Teoretic „Miron Costin”

Elevi din clasele terminale și cadre didactice ale Liceului Teoretic „Miron Costin”

Moderatorul seminarului, conf. univ. dr. Sorin Bocancea, a făcut o istorie a cetățeniei în țările europene, arătând implicațiile actualei cetățenii europene. „Obținerea cetățeniei europene este o realizare pe care părinții și bunicii adolescenților de azi doar au visat-o. De vreme ce visul a devenit realitate, cea mai potrivită reacție din partea cetățenilor români și europeni -  mai ales a celor tineri -  este să încerce să amplifice această realitate la nivelul comunității”.

Lect. univ dr. Constantin Ilaș a arătat faptul că actualitatea cotidiană, inclusiv cea a cetățeniei, este deja modelată de maniera în care folosim conceptele și valorile noastre. „În judecarea faptelor cotidiene utilizăm aproape instinctiv concepte precum dreptate, bine, just, legitim, legal, egalitate, cetățenie ș.a. Acestea nu sunt altceva decât creația celor pe care-i putem numi «părinți fondatori» ai Europei politice și nu numai – Socrate, Platon, Aristotel, Cicero ș.a.. Or, acestea nu sunt indiferente, neutre, ci ne modelează conștiința și acțiunea pentru că prin acestea noi înșine ne definim astfel încât viața noastră dobândește un anumit chip și ia formă și destin”.

A XIV a ediție a Festivalului Naţional al Şanselor Tale, derulată sub egida Anului european al cetățenilor

A XIV a ediție a Festivalului Naţional al Şanselor Tale, derulată sub egida Anului european al cetățenilor

În cadrul dezbaterii, lect. univ. dr. Mark Bucuci a menționat că Uniunea Europeană este o poveste de succes. „În ea se împletesc o secvență politică, una economică, una juridică etc. Componenta juridică este constituită, în primul rând, de jurisprudența Curții Europene de Justiție (CEJ), în cadrul căreia întîlnim situații concrete ale oamenilor care și-au apărat drepturile cetățenești în raport cu instituțiile comunității europene sau ale statelor membre”. El a menționat momentele de cotitură ale jurisprudenței CEJ, arătând că introducerea cetățeniei europene prin Tratatul de la Maastricht a fost, de fapt, pregătită de cazurile concrete soluționate de jurisprudența CEJ.

 

 

Nici un comentariu

Fii primul care posteaza un comentariu.

Postati un comentariu