Opoziția târzie – opoziție parazitară

O problemă a democrației românești este mobilizarea opoziției politice abia în momentul în care populația începe să fie nemulțumită. Partidele politice din opoziție nu își fac treaba atunci când cele de la guvernare fac greșeli după greșeli și abuzuri după abuzuri dar se bucură încă de simpatia electoratului. Ele le lasă pe cele aflate la guvernare să greșească pentru  a avea apoi „muniție” în campanie.

Cu toate că poate fi înțeleasă ca strategie electorală, această practică este total nesănătoasă din mai multe motive:

1.      sub tăcerea vinovată a opoziției apar enormități politico-administrative și abuzuri în actul de guvernare, ale căror costuri le suportă populația;

2.      se menține votul negativ, întrucât se atinge pragul de revoltă în rândul electoratului;

3.      partidele rămân nereformate, întrucât scrutinul va scoate câștigători indivizi ce au meritul doar de a fi făcut parte din partid și nu pentru merite proprii dovedite în perioda de opoziție;

4.      se ratează  dezbaterile  pe teme de interes general, pentru că opozanții nu își scot la timp combatanții redutabili, iar în campanie nu mai e timp pentru dezbateri;

5.      scade încrederea electoratului în sistemul democratic, întrucât acesta percepe corect „blatul” pe care îl face opoziția.

Cu siguranță că la aceste elemente mai pot fi adăugate și altele. De aceea, vina pentru o guvernare proastă aparține și opoziției slabe sau complice. Aceasta nu face altceva decât să paraziteze valul de nemulțumire care duce la sancționarea electorală  a guvernanților și fără implicarea ei.

Opoziția târzie este opoziția parazitară, pentru că treba ei este făcută de electorat. În tot acest timp, lucrurile merg prost, cu efecte negative pe termen lung. Iar pentru că aceste efecte trebuie să poarte un nume, opoziția ajunsă la guvernare le va numi „greaua moștenire”.

 

Nici un comentariu

Fii primul care posteaza un comentariu.

Postati un comentariu