Două decenii de comunism în Iașul universitar – Sorin Bocancea, Doru Tompea

coperta_1491O lucrare complexă și de mare întindere este Două decenii de comunism în Iașul universitar, ce cuprinde un amplu interviu pe care Sorin Bocancea i-l ia profesorului Doru Tompea. Și de această dată avem de-a face cu o poveste a vieții, cel intervievat îndeplinind în timpul regimului comunist funcția de lider al studenților comuniști din Centrul universitar Iași.

De remarcat la această lucrare este sistematizarea riguroasă a întregului  material, fapt ce permite o bună percepere a lui în pofida volumului uriaș de informații. Împărțit în 25 de capitole, dialogul dintre cei doi interlocutori reușește să acopere mai toate domeniile vieții Centrului universitar Iași din ultimele două decenii ale comunismului.

Întregul demers științific nu are ca scop aducerea în atenție a biografiei profesorului Doru  Tompea, ci realizarea unei fresce a unei comunități într-o anumită perioadă istorică. După cum spune încă din introducere realizatorul interviului, „volumul de față are un personaj colectiv: Centrul universitar Iași. Însă nu vom vorbi despre el ca despre o entitate abstractă, ci vom încerca, pe calea documentelor și a memoriei unui participant observator, să pătrundem în viața lui din ultimii douăzeci de ani ai comunismului: cu organizațiile sale politico-administrative, cu regulile și cutumele academice, cu oamenii săi (curajoși și lași, demni și obedienți), cu problemele sale curente și mai ales cu cele recurente, cu bunele și cu relele sale”.

Despre ceea ce au reușit cei doi prin demersul lor vorbește convingător sociologul Vasile Dâncu, prefațatorul lucrării: „autorii folosesc interviul biografic în mai multe maniere, ferindu-se de un singur lucru: acela ca povestirea să devină o formă de prezentare a sinelui, în sens goffmanian. Este, într-o anumită ipostază, un prilej de reflecție socială, dar cu mijloacele cognitive sau chiar axiologice pe care le avea în acel moment la îndemână actorul social, actantul acelor vremuri… Avem mai degrabă un fals tratat de istorie orală deoarece aici autorii reușesc un lucru genial: subiectul acestui demers este unul colectiv – individul care povestește nu se individualizează, mai degrabă devine «lichid», se răspândește ușor în farmecul cadrelor temporale pe care le-a reînviat și apoi le lasă să se desfășoare sub ochii noștri.

În fine, diferența de generații dintre cei doi interlocutori face din întreg demersul o maieutică inversă, una în care spontaneitatea și ingenuitatea jucată sau reală uneori pe care o datorăm lui Sorin Bocancea moșește renașterea sensurilor unei lumi pe care «Înțeleptul» se abține să o judece, să o claseze, să o interpreteze. Efectul de expresivitate este unul de excepție iar întreaga lucrare are un mare caracter de originalitate. O maieutică ciudată în care, în fond, cei doi autori sunt, împreună, acel Socrate care ne împinge să descoperim fiecare adevărul nostru”.

 

Nici un comentariu

Fii primul care posteaza un comentariu.

Postati un comentariu